gototopgototop
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
  • TurdaInfo.ro - Turism
Turism balnear PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Marţi, 26 Ianuarie 2010 15:24
Salina Turda se găseşte în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea in Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se face din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă).

intrare salina turdaSituat în partea de N-E a oraşului, zăcământul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 45 km2, iar grosimea medie se situează în jurul valorii de 250 m. În zona axială a cutei grosimea sării depăşeşte frecvent 1200m. Sarea de la Turda este o rocă monominerală, compusă din halit (NaCl), mineral al cărui proporţie depăşeşte 99%. Elementele insolubile, formate în principal din CaSO4, nu depăşesc 0,7%. Rezerva geologică estimată este de 38.750 milioane tone. Formaţiunile terigene situate în acoperişul sării, au grosimi cuprinse între 0,5 şi 20 - 25 m. Apariţia sării la suprafaţă, ca urmare a erodării de către Valea Florilor şi Valea Sărată a rocilor sterile situate în acoperişul zăcământului, a făcut ca prezenţa ei să fie cunoscută din cele mai vechi timpuri. Exploatarea sistematică a zăcamântului, la început prin lucrări miniere de suprafaţă şi mai târziu în subteran, începe în perioada ocupaţiei romane în Dacia, având un rol economic fundamental în dezvoltarea localităţii Potaissa. Primele exploatări romane pot fi localizate în microdepresiunea Băile Sărate. Exploatările romane la zi, aveau formă dreptunghiulară, în carieră cu trepte răsturnate. Sarea extrasă era transportată pe plane înclinate dispuse la unul din capetele carierei. La adâncimea de 12 - 15 m locaţia era abandonată, datorită acumulării apei în baza carierei şi a dificultăţii evacuării sării extrase din masiv. Se presupune că Lacul Roman, actualul ştrand, ar putea fi o locaţie de exploatare de tipul descris anterior. Urmele unor exploatări romane în subteran au fost întâlnite în Valea Sărată, pe versantul nord-vestic al văii când, în 1867, galeria de trasaj a minei Ghizela a interceptat o lucrare miniera subterană despre existenţa căreia nu s-a ştiut nimic în momentul proiectării respectivei galerii. Camerele de exploatare aveau formă de piramidă, erau situate una lângă alta şi erau despărţite între ele printr-o împletitură de nuiele. Când camerele atingeau adâncimi cuprinse între 17 şi 34 m exploatarea era abandonată, urmând ca ea să fie continuată pe o nouă locaţie. Acest sistem de exploatare asigura, pe lângă cheltuieli reduse şi o extracţie masivă a sării. După retragerea aureliană, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracţia sării ar fi continuat. Se presupune că populaţia locală a continuat exploatarea sării atât pentru acoperirea necesităţilor interne, cât şi în vederea exportului în statele vecine, lipsite de un astfel de mineral.

În primul document cunoscut până în prezent cu referire la Transilvania, emis de cancelaria maghiară în anul 1075 este menţionată vama ocnelor de sare “la cetatea ce se cheamă Turda... în locul ce se cheamă în ungureşte Aranyos, iar în latineşte Aureus”. Documentul citat nu menţionează existenţa la Turda a unor exploatări propriu zise, dar înfiinţarea unei vămi a sării “… pe drumul Arieşului şi al Mureşului ...” ar putea fi un argument în favoarea existenţei unor exploatari de sare în funcţiune. Turda, ca cetate regală, ar fi putut avea rolul de a apăra salinele din apropiere. În cursul secolului al XIII -lea este pomenită documentar Ocna de la Turda. Astfel, la 1 mai 1271 se dăruia capitlului din Transilvania “ocna de sare de la Turda”. După o perioadă de avânt, cuprinsă între sfârşitul secolului al XIV-lea şi mijlocul secolului al XVI-lea, urmează o perioadă de scădere a ritmului de dezvoltare a producţiei miniere în Transilvania. Pentru cunoaşterea exactă a situaţiei în care se aflau exploatările de sare, casa regală trimite comisari pentru a inspecta minele transilvane. Comisarii regali Paulus Bornemisza şi Georgius Wernher, în raportul întocmit în primăvara anului 1552, fac referiri la calitatea sării, metodele de exploatare şi numărul şi felul lucrătorilor. În acelaşi document, ocna de la Turda este declarată ca fiind cea mai importantă din Transilvania, iar cămara de sare (formă de organizare şi coordonare a activităţii de exploatare a sării) principală era cea de la Turda, “căci comitele ei (numit de rege n.n.) era şi peste ceilalţi cămăraşi”. Instaurarea puterii habsburgice la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi creşterea necesităţilor materiale ale societăţii determină ca, începând aproximativ cu a doua decadă a secolului al XVIII-lea, importanţa acordată ramurilor industiei extractive să crească. Minele de sare intră sub administraţia directă a puterii imperiale. Efectele se fac resimţite şi la Turda. Camerele de exploatare situate în zona Băilor Sărate şi cele de pe versantul sud-estic al Văii Sărate sunt abandonate rând pe rând, se caută noi zone de exploatare şi se deschid mine noi. În anul 1690, sunt începute primele lucrări miniere de deschidere pe amplasamentul salinei actuale, materializate prin puţurile din cupola camerei de mină “Terezia”. La puţin timp este deschisă şi mina “Sf. Anton”. Informaţii deosebit de preţioase referitoare la exploatarea ocnelor turdene, sunt oferite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în anul 1867, prin apariţia la Cluj a lucrării mineralogului Johann Fridwaldszky, “MINEROLOGIA MAGNI PRINCIPATUS TRANSILVANIAE”.  După închiderea salinei în 1932, aceasta intră într-o perioadă de uitare până în timpul celui de-al doilea război mondial, când ea este redeschisă şi utilizată de populaţia oraşului ca adăpost antiaerian. După anul 1950 până în anul 1992, când salina a fost deschisă pentru public căpătând statutul de obiectiv turistic, primii 500 m ai galeriei de transport Franz Iosif au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi.

Salina Turda constituie astăzi un adevarat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, fac ca istoria şi legenda să se împletească armonios aici. Numărul tot mai mare de turişti, sosiţi din cele mai îndepărtate arii geografice pentru a vizita salina sunt o confirmare a valorii turistice şi istorice a ei.

În prezent, în Salină se derulează lucrări de transformare a acesteia într-o modernă bază de tratament. Nu numai Salina Turda este supusă unui profound proces de modernizare, ci întreaga zonă Durgău – Băile Sărate, care încă în acest an vor primi dotări absolute necesare unui obiectiv turistic de valoare internaţională, în urma implementării unui proiect cu finanţare europeană.

 

Băile sărate din Turda se află intr-o zonă depresionară, inconjurată de păduri, la o altitudine medie de 360 m. Zona Băilor Sărate este folosită ca microstaţiune balneară încă din anul 1834. Iniţiativa amenajării zonei se datorează dr. József Hanko şi farmacistului Velitis (un reputat farmacist din sec. XIX) care au înţeles rolul profund curativ pe care îl au apele sărate ale zonei.

lacul durgauAlte amenajări au urmat în perioada interbelică (în lemn), apoi în anii 50 ai secolului XX, precum şi în ultimii anii (după privatizarea complexului). Capacitatea ştrandului este de aprox. 8.000 de persoane. „Lacul Roman” (ştrandul), cu o adâncime de 7 m şi o concentraţie a sării de aproximativ 46-48 la mie, are calităţi curative deosebite, ajutând la tratarea afecţiunilor reumatice, ginecologice, afecţiunilor aparatului nervos periferic etc.

Cele mai importante lacuri saline din zona Băilor Sărate (formate pe vechi exploatări de sare romane) sunt:

„Lacul Roman” (ştrandul) – 0,37 ha, 7 m adâncime.

„Lacul Privighetorii” – 0,04 ha, 14 m adâncime.

„Lacul Csiky” – 0,60 ha, 5 m adâncime (cel mai mare lac antropogen din Transilvania).

„Lacul Tarzan” („Lacul fără Fund”; oamenii locului l-au numit aşa, din cauza că – potrivit tradiţiei - tot ce cade în el nu ar mai ieşi niciodată la suprafaţă) - 0,40 ha, 19 m adâncime.

Singurul lac natural e „Lacul Troacelor” (pe carst salin) – 0,11 ha, 1,5 m adâncime.

Ultima actualizare în Marţi, 26 Ianuarie 2010 15:40
 
Stiri | Institutii | Istorie | Sport | Educatie | Cultura | Religie | Armata | Transilvania

Valid XHTML & CSS | Design by: Vlad Florea